INTERVIU | Dr. Mihai Botezat, medic neurolog în cadrul SCJU Craiova: Toxina botulinică, dincolo de estetică. Soluție pentru diverse afecțiuni

 

Toxina botulinică este cunoscută mai ales pentru utilizările sale estetice, însă în neurologie are un rol terapeutic bine definit și tot mai extins. De la spasticitatea post-accident vascular cerebral, până la migrenele cronice, această substanță poate ameliora simptome care afectează semnificativ calitatea vieții. Cum funcționează tratamentul, cui se adresează și ce rezultate pot aștepta pacienții? Am discutat cu dr. Mihai Botezat, medic neurolog în cadrul SCJU Craiova, despre indicații, limite și importanța unei abordări integrate în terapia cu toxină botulinică.

Reporter: Domnule doctor, pentru ce afecțiuni folosiți toxina botulinică și de cât timp o administrați dumneavoastră?

Dr. Mihai Botezat, medic neurolog în cadrul SCJU Craiova: Toxina botulinică acționează ca un relaxant muscular. Aceasta este mecanica principală prin care produce efecte terapeutice. În neurologie, indicațiile sunt foarte variate. Începem cu migrenele și cefaleele tensionale sau de stres. La nivel facial, folosim toxina pentru hemispasm facial, blefarospasm și distonii faciale. Pe partea cervicală, tratăm distonia cervicală, cum este torticolisul spasmodic, dar și distonii generalizate sau crampa scriitorului. Spasticitatea post-accident vascular cerebral este o indicație clasică, atât la membrele superioare, cât și inferioare.

Este important să înțelegem un lucru. Toxina nu conferă forță musculară. Ea reduce contractura exagerată, permițând pacientului să facă recuperare fizică mai eficientă și să recupereze mobilitatea și forța pe termen lung.

Am avut prima experiență cu toxina botulinică în 2006, în Belgia, în cadrul unui stagiu axat pe spasticitate și distonii. Din 2016-2017, am început să injectez regulat. În România, utilizarea era la început, doar câteva centre universitare din București o foloseau, iar apoi practica s-a extins.

Rep.: Ce pregătire este necesară pentru un medic care vrea să administreze toxina botulinică?

Dr. Botezat: Pregătirea implică trei niveluri. Vorbim despre teorie, practică și experiență personală. Cursurile teoretice sunt necesare, dar nu suficiente. Contează foarte mult practica. Să pui mâna pe pacient, să identifici mușchiul corect și să înveți să injectezi. Eu folosesc ecografia, care permite vizualizarea mușchiului și a vaselor de sânge, reducând riscul complicațiilor.

Există și metode alternative, cum ar fi palparea manuală sau controlul electromiografic. Palparea este mai rudimentară, pentru că uneori ai mușchi cu mai multe straturi și poți rata mușchiul corect. Cu electromiografia vezi activitatea exagerată a mușchiului spastic, dar nu vezi vasele de sânge. Ecografia combină siguranța cu precizia și îți permite să dispersezi toxina în mai multe puncte ale aceluiași mușchi, pentru eficiență maximă.

Rep.: Cum se determină doza și tipul de toxină?

Dr. Botezat: Depinde de dimensiunea mușchiului, gradul de spasticitate și tipul de toxină. În România, folosim Xeomin și Dysport. Dysport difuzează mai mult și este util pentru mușchi mari, în timp ce Xeomin este mai țintit, potrivit pentru mușchi mici sau sensibili, cum sunt cei din zona pleoapelor sau cervicală.

Pentru începători, există atlase și ghiduri care stabilesc dozele orientative. Apoi, experiența personală ajustează cantitatea. Începem întotdeauna cu doze mici și creștem gradual.

Rep.: Care sunt riscurile administrării toxinei?

Dr. Botezat: Reacțiile alergice sunt extrem de rare. Cel mai frecvent efect este relaxarea exagerată a mușchiului, dar acesta este reversibil. Teoretic, injectarea într-un vas de sânge ar putea fi periculoasă, însă cu ecografie riscul este minim.

Un alt aspect este dezvoltarea de anticorpi după administrări repetate, ceea ce poate reduce eficiența pe termen lung. Este rar, dar trebuie monitorizat.

Rep.: Procedura este dureroasă?

Dr. Botezat: Este comparabilă cu o injecție subcutanată de insulină, disconfortul fiind minor. Nu necesită anestezie. Flaconul de Xeomin se diluează cu 2 ml, iar pentru migrenă se injectează în mai multe puncte în aproximativ 5 minute. La spasticitate, folosim mai puține puncte, dar se dispersează toxina în mai multe locuri, în același mușchi.

Rep.: Se decontează procedura în România?

Dr. Botezat: Statul rambursează doar spasticitatea post-accident vascular și distonia cervicală. Pentru migrenă, distonii generalizate sau crampa scriitorului, pacientul achiziționează flaconul, care costă între 800 și 1.000 de lei. Uneori sunt necesare două flacoane pentru tratament complet.

Rep.: Cât durează efectul și când apar primele rezultate, în special la migrenă?

Dr. Botezat: La migrenă, efectul nu este imediat. În primele 48 de ore începe să scadă tensiunea musculară, efectul crește progresiv și ajunge la maxim în aproximativ două săptămâni. Apoi urmează o fază de platou de 2-3 luni, după care efectul scade treptat.

Pacienții trebuie să aibă răbdare. Dacă cineva are o istorie de 20 de ani de migrenă, de exemplu, nu ne așteptăm ca după o singură injectare să dispară durerea. De regulă sunt necesare trei-patru injectări succesive, la interval de trei luni, pentru rezultate stabile. La pacienții cu migrenă mai recentă, efectul poate fi mai rapid și mai vizibil.

Rep.: Există situații speciale sau contraindicații?

Dr. Botezat: Practic, toxina botulinică este sigură în majoritatea cazurilor. Rămâne localizată la nivelul mușchiului injectat și nu trece în circulație, deci nu afectează organele interne sau laptele matern, în cazul mamelor care alăptaează, de exemplu. Pacienții cu tratament anticoagulant pot fi injectați dacă se evită vasele mari. Nu se administrează pentru contracturi musculare legate doar de postură sau spondiloză. Se folosește doar în spasticitate sau contracturi simptomatice.

Rep.: Ce alte terapii trebuie asociate pentru rezultate optime?

Dr. Botezat: Injectarea singură nu este suficientă. Este necesară kinetoterapia și exercițiile fizice regulate. Fără acestea, pacientul pierde aproximativ 50% din beneficiile potențiale. Efectul toxinei reduce contractura și durerea, dar recuperarea completă se obține prin exercițiu și mobilizare.

Rep.: Cum urmăriți evoluția pacientului?

Dr. Botezat: La început, chem pacientul după câteva zile pentru a observa reacțiile inițiale. Cu experiență, vizitele pot fi la două săptămâni sau doar telefonic, pentru a monitoriza efectul și eventualele reacții adverse. Ședința de injectare durează 15-20 de minute, inclusiv consultația.

Rep.: Cum funcționează efectul asupra durerii de cap?

Dr. Botezat: Migrena sau cefaleea de stres nu sunt cauzate de creierul propriu-zis, ci de contracturile musculare din jurul scalpului și al vaselor de sânge. Toxina reduce aceste contracturi și sensibilitatea nervoasă, diminuând frecvența și intensitatea durerilor.

Rep.: Concluzionând, ce ar trebui să știe un pacient înainte de a începe tratamentul cu toxina botulinică?

Dr. Botezat: Toxina botulinică este un instrument terapeutic care trebuie administrat de un medic cu experiență, după o evaluare atentă a fiecărui pacient. Este sigură, efectele sunt reversibile și țintite local, însă nu oferă rezultate instantanee. Este nevoie de răbdare și de o colaborare strânsă între pacient și medic. Procedura este doar o parte a tratamentului. Pentru a obține beneficii maxime, pacienții trebuie să urmeze recomandările medicului, care pot include kinetoterapie, exerciții fizice sau alte terapii complementare. Monitorizarea regulată și respectarea indicațiilor medicale asigură că tratamentul este eficient și adaptat nevoilor individuale.

 

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste